Dragă OM DE BINE
Crucea Roșie Filiala Sibiu îți propune să pășești în Capitala lui Moș Crăciun și să transformi astfel, peste 100 de dorințe în realitate.
Ale cui dorințe???
Ale unor copii și tineri care au pornit în viață cu șansa a doua, dar care nu au încetat să spere.
Pentru copiii din comunități vulnerabile din Sibiu, precum cei de la Șura Culturală Gușterița sau de la Centrul Multifuncțional de pe Strada Oțelarilor, dar și pentru copilașii cu diagnostic grave sau din centre de plasament, dorințele sunt simple și extrem de modeste, iar un mic cadou, poate însemna mult pentru ei.
Ce poți face pentru ei?
Alege câți copii dorești să bucuri
Contactează Crucea Roșie Filiala Sibiu în privat, anunță câți copii ai dori să sprijini, iar aceasta îți va pune la dispoziție baza de date cu scrisorile acestora.
Citește scrisoarea copilului și alege dorințele pe care le poți îndeplini.
Unele dorințe pot fi simple, iar altele mai costisitoare. Nu este obligatoriu să le îndeplinești toate dorințele. Poți adapta cadoul în funcție de bugetul și posibilitățile tale, atâta timp cât vei oferi ceva care să le aducă bucurie. Chiar și gesturile mici înseamnă enorm pentru ei.
Cum se va face livrarea cadourilor?
După ce ai ales dorințele pe care vrei să le îndeplinești și ai pregătit darul, îl poți aduce sau trimite la sediul Crucea Roșie Filiala Sibiu din Nicolae Bălcescu, Nr.6
Te încurajăm să fii alături de angajații și voluntarii Crucii Roșii Filiala Sibiu și să le oferi personal cadourile. Zâmbetele sincere și emoția din ochii lor, vor fi cea mai frumoasă răsplată, crede-ne!
Viorica, unul dintre spiriduși, te poate ajuta, la nevoie, telefonic la 0734326925 sau pe email la sibiu@crucearosie.ro
Știm că veți fi mulți cei care veți răspunde inițiativei noastre!Vă mulțumim pentru implicare și dedicare!!